Fostul arbitru internațional și fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Dan Petrescu a murit la vârsta de 75 de ani, anunță Federația Română de Fotbal.
Fostul arbitru a fost răpus de o tumoare cerebrală la vârsta de 75 de ani.
„Federația Română de Fotbal regretă dispariția lui Dan Petrescu, fost mare arbitru român și fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor”, este mesajul transmis de FRF la anunțul morții fostului arbitru.
Cariera lui Dan Petrescu. Din postura de arbitru a adunat 12 sezoane în primul eșalon fotbalistic al țării
Dan Petrescu fost arbitru timp de 12 sezoane în primul eșalon fotbalistic al țării, adunând aproape 180 de partide în Divizia A, dar și peste 40 de meciuri la nivel internațional. După ce și-a încheiat cariera de arbitru Petrescu a ocupat funcția de președinte CCA, de vicepreședinte FRF și de membru în Comisia UEFA de Arbitri.
Nașul de cununie al fiului lui Dan Petrescu a mărturisit pentru GSP că în ultima perioadă fostul arbitru ar fi dat semne că nu se simte bine, iar în urma rezultatelor RMN medicii au ajuns la concluzia că avea tumoare cerebrală și nu a putut fi operat.
„Acum două săptămâni, a venit la mine acasă la un grătar. Am băut și un pahar de vin, iar seară, când a plecat, m-a întrebat: «Dar pe mine cine m-a adus aici?». Prima oară am crezut că e vreo glumă, dar am decis să-l ducem să facă un RMN. Și când au venit rezultatele… Tumoare cerebrală!
Din păcate, era într-o stare neoperabilă. A fost internat la București, începuse și un tratament, dar, din păcate, nu se putea opera absolut deloc. Apoi, am decis să-l ducem la un spital de neurologie, de la Măgurele.
Era internat acolo. În această dimineață, ne-au sunat doamnele de acolo și ne-au anunțat că a decedat. Dumnezeu să-l ierte! A fost un arbitru internațional și un conducător foarte bun”, este mesajul lui Florin Chivulete, nașul de cununie al băiatului lui Dan Petrescu.
Sorry, there are no polls available at the moment.